Dealungul istoriei sale, China a fost lovită în principal de revolte sociale, conflicte dinastice, războaie civile dar şi de invazii externe care au determinat diviziuni ale unităţii statale, mai mult sau mai puţin durabile, însă acestea nu au avut consecinţe geopolitice ireparabile. Nu au condus la formarea unor state distincte precum în Europa după destrăarea Imperiului Roman. De fiecare dată unitatea statală s-a refăcut în cadrul aceloraşi parametric. Fenomen posibil datorită forţei de coeziune, a omogenităţii şi continuităţii civiliyaţiei chineze.
O altă trăsătură este gigantismul dimensiunii demografice. China a rămas probabil de-a lungul istoriei, statul cel mai populat al planetei. Victoria comunismului în 1949 readuce ordinea şi centralizarea internă, gestionează în esenţă societate care trece de la 582 mil. Loc în 1953 la 1 mld. în 1982 şi redă Chinei rangul şi sentimentl de mare putere. După 1991 China rămȃne principalul supravieţuitor al vechului sistem socialist.
Statul chinez funcţionează totuşi după principiile pieţei libere capitaliste şi care cunoaşte unul dintre cele mai ridicate ritmuri de dezvoltare din lume în ultimul deceniu.
Din punct de vedere economic, în ultimele decenii China a traversat o perioadă de mari transformări economice, în condiţiile existenţei unei populaţii numeroase, a unei infrastructuri insuficiente şi a unor mari decalaje la nivel regional. Obictivul Chinei de a-şi mări PNB de 4 ori între 1980 şi 2000 a fost atins, iar pȃnă în anul 2010 dublarea PNB din 2000. Această dinamică a fost posibilă datorită aplicării consecvente a reformei, în paralel cu încurajarea investţiilor străine precum şi participarea tot mai activă a Chinei la circuitul economic mondial. Ritmul înalt de dezvoltare a impus valorificarea resurselor de subsol, îmbunătăţirea infrastructurii (ex:magistrala feroviară trans-asiatică Istanbul-Almaty-Urumqi-Xi`an-Shanghai), modernizarea industriei şi agriculturii, crearea unor poli regionali de creştere (zone economice speciale ex: Shenzen, Zhuhai, Shantou s.a.)
Toată această perioadă a făcut din China o super putere nu numai pe plan economic, dar şi pe plan politic. China devine tot mai influentă în deciziile majore care se iau cu privire la viitorul lumii. Această expansiune a Chinei dar chiar şi a Indiei pe plan global a facut ca marile puteri „clasice” (SUA, Russia, Vestul Europei) să-şi reconfigureze politicile externe.
Concret, factorii cei mai importanţi îl reprezintă rezerva Chinei în dolari americani pe plan economic, iar pe plan militar, recunoaşterea chinei ca putere nucleară.
În prezent distributia puterii pe glob este diferită. Conform Goldman Sachs şi Deutsche Bank, creşterea anuală a venitului naţional în ţările BRIC (Brazilia, Russia, India, China) a fost mai mare decȃt în SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie şi Italia, iar pȃnă în 2025 se estimează dublarea venturilor în ţările BRIC faţă de ţările puternic industrilaizate din G7.
In contextul schimbarilor geopolitice din ultima perioada se contureaza, din ce in ce mai mult existenta unei triple aliante, in regiunea Eurasia, din care fac parte China, Rusia si Iran. Aceasta alianta constituie un obstacol impotriva expansionismului Statelor Unite.
Cele trei tari formeaza o "tripla alianta", care constituie nucleul unei coalitii eurasiatice indreptate contra invadarii Eurasiei de catre SUA si incercarea de a crea o hegemonie globala.
Principalul motiv pentru care există această alianţă îl reprezintă interesul pentru zona Eurasia. Rusia, si Iranu sunt mari exportatori de energie, care au profunde interese in Caucazul de Sud. Ele se opun cu fermitate scutului antiracheta al NATO, cu scopul de a preveni ca SUA si UE sa controleze coridoarele energetice din jurul bazinului Marii Caspice.
In timp ce China se confrunta cu SUA in Asia de Est si in Pacific, Iranul si Rusia se afla in aceeasi situatie in Asia de sud-vest si in Europa de Est. Toate cele trei tari sunt amenintate in Asia Centrala si se tem de prezenta militara a SUA si NATO in Afganistan.
Pe de alta parte, din punct de vedere economic, creşterea economiei Germaniei dar şi a Japoniei depind de China care este principala piaţă de export pentru Germania, Japonia şi nu numai.
Pana nu demult Japonia era considerata cel mai important creditor extern al economiei americane. In prezent Japonia a fost devansata de China care a devenit cel mai important creditor extern al SUA, ceea ce ii conferă un statut superior ca factor de decizie la problemele globale. Liderii de la Beijing sunt, insa, ingrijorati de soarta investitiilor lor. Din echivalentul a 2,5 trilioane de dolari pe care chinezii le au in rezerve valutare, 70 de procente sunt investite in moneda americana, iar politica fiscala a SUA nu face decat sa le scada valoarea. De aceea, Beijingul a inceput sa isi indrepte atentia si spre alte monede.
China incearca sa profite şi de criza datoriilor din Europa si sa isi extinda influenta pe continent prin investitii masive si achizitii de obligatiuni emise de statele cu cele mai mari probleme. Strategia Chinei ar putea sa duca Europa in situatia SUA care este dependenta de Beijing din punct de vedere financiar. Totusi, cu promisiunile privind sprijinul financiar si sustinerea monedei europene, Beijingul incearca de fapt sa isi stabilizeze cel mai mare partener comercial. Totusi, cu cat tarile europene devin mai dependente de China, cu atat ele sunt mai aproape de dilema cu care se confrunta SUA. "Cum sa fii dur cu bancherul tau?", se pare ca a scris secretarul de stat american, Hillary Clinton, intr-o nota publicata recent pe WikiLeak.
Izolarea sistemului bancar şi rolul important al statului în sistemul bancar duce la o redresare economică rapidă. În multe feluri, sistemul bancar chinez a beneficiat din faptul că este izolat de restul lumii şi este într-o formă mai bună decât sistemul bancar internaţional.
Controlul extins al capitalului a ajutat la paza instituţiilor financiare de la ce e mai rău în criza globală. Influenţa statului este, de asemenea, mai mare. Aşa că atunci când guvernul spune 'împrumută', băncile dau împrumut. Aceasta pune China într-o poziţie mai bună să îşi revină din recesiune şi asta este, de fapt, ceea ce s-a întâmplat.
Chinezii se implica si pe teritoriul african ajutand o tara precum Congo. In schimbul resurselor naturale ale acestei tari, chinezii promit sa le construiasca sosele, scoli, centrale hidroelectrice si spitale.
Prezenta chineza se face tot mai simtita in lume, tara comunista avand acum un cuvant greu de spus, prin influenta ei directa si indirecta asupra multor tari puternice, inclusiv SUA.